duminică, 13 aprilie 2014

Fetele lui Multumesc

Feţele lui “Mulţumesc”

          Astăzi am primit un email conţinând doar “Merci”, retur pentru c-am trimis o extracţie dintr-un sistem. Ce simplu a fost!


Cât de des primim un email de mulţumire sau răspuns pe comunicator sau într-o discuţie faţă în faţă ?
Cât de des mulţumim noi ?  
Cât de real este acest mulţumesc ?

            Primesc Mulţumesc
Probabil c-am primit, am şi uitat la cât de agitată a fost ziua. Dar cu siguranţă îmi aduc aminte:
  •  Acum 2 săptămâni a trimis şeful de proiect email de mulţumire pentru toate persoanele care s-au implicat în obţinerea rezultatului la timp. Mulţi am lucrat pe acest subiect.
  •  Acum 2 luni când seful meu direct a fost încântat de o prezentare. Chiar sunt mândră
  •  Acum 3 luni când am primit un mulţumesc pentru o activitate finalizată cu întârziere. Oare de ce?!
  •  Acum 1 lună când o colegă mi-a adus o ciocolată pentru că i-am explicat o procedură. Chiar nu m-am simţit obligată să o ajut, dar acum mă simt obligată pentru că am primit o ciocolată
Dăruiesc Mulţumesc
Ne-a intrat în reflex să scriem Merci la sfârşitul fiecărui email Am nevoie de informaţia solicitată şi într-adevăr vreau să mulţumesc.
  •  Dacă aş reveni pentru fiecare email cu o mulţumire, aş pierde timp şi aş umple căsuţa poştală
  • Dacă m-aş duce cu un cadou la fiecare mulţumesc, salariul meu ar fi mult prea mic
  • Dacă aş spune în şedinţe sau faţă în faţă, atunci nu e scris
  • Dacă aş spune în discuţiile cu şefii, atunci persoana căreia i-aş mulţumi nu ar fi prezentă
  • Dacă aş scrie o recomandare, mi-ar părea util

Situaţiile de a primi sau de a dărui Mulţumesc pot apărea sub diferite forme, totuşi un real mulţumesc l-aş nu-mi astfel dacă:
Relevant – motivul pentru care mulţumesc există şi am beneficiat de pe urma activităţii întreprinse. In plus a fost realizat în condiţiile impuse (timp, calitate...)  Spune motivul şi ce efect a avut.
Echitabil - corespunde ca valoare cu acţiunea întreprinsă Ex: a economisit 2 lei, 1 leu i-l dăruiesc pe lângă Mulţumesc.
Atins – este vizibil pentru cel care îl primeşte, dar şi pentru cei din jurul lui. Formulează scurt, 3-5 propoziţii în total, sub forma de recomandare.
Lacrimogen – tonalitatea/forma în care este spus/scris naşte senzaţii emoţionale celui care le primeşte. Dar nu exagera!

Mulţumesc cititorilor şi promit să revin cu articole interesante. 

Niciun comentariu: